Dan Petrescu, laude pentru tânărul portar pe care l-a debutat: „A intervenit incredibil”. Ce spune despre omul meciului, Ciprian Deac, și despre adversara FC Botoșani

Dan Petrescu, laude pentru tânărul portar pe care l-a debutat: „A intervenit incredibil”. Ce spune despre omul meciului, Ciprian Deac, și despre adversara FC Botoșani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi în victoria cu FC Botoșani, scor 2-0.

Ciprian Deac (34 de ani) a fost omul meciului, a reușit „dubla” la Botoșani, iar Dan Petrescu l-a lăudat pe experimentatul său jucător.

Dan Petrescu: „Am meritat victoria”

„Aveam mare nevoie de trei puncte, mai ales că și Craiova a câștigat ieri în minutul 92. Știam că va fi foarte greu și mă bucur pentru atitudinea băieților. Cu FCSB nu am jucat așa de bine, azi am meritat victoria. Deac e cel mai profesionist fotbalist cu care eu am lucrat, impreuna cu Culio.

Botoșani a jucat foarte bine ca de obicei, a încercat, a atacat. Am avut și un teren foarte greu, dar un arbitraj bun, care de obicei nu e cu noi aici la Botoșani. Campionatul se joacă, încă nu s-a terminat, se va juca până în ultima etapă, asta e clar”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.

Dan Petrescu a debutat un portar în vârstă de doar 17 ani

Deși e bine cunoscut faptul că Dan Petrescu nu este un fan al regulii U21 și al promovării tinerilor, dar la Botoșani l-a debutat pe Otto Hindrich, portar în vârstă de doar 17 ani. Cel mai bun jucător al CFR-ului în meciul cu FCSB, Giedrius Arlauskis, a acuzat niște probleme medicale înaintea partidei cu FC Botoșani.

„Trebuia să iau o decizie, ori să merg pe experiență, să îl bag pe Greg (n.r. Grzegorz Sandomierski) și să am un junior în plus printre jucătorii de câmp, ori sa risc și să îl bag pe Otto. A avut o intervenție incredibilă la 2-0”, a spus Dan Petrescu.

CFR Cluj îi mai are pe postul de portar pe polonezul Grzegorz Sandomierski (30 de ani) și pe spaniolul Jesus Fernandez (32 de ani).

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×